Minunatele întîmplări ale inimii și alte povestiri (Galați, Editura Egumenița, 2014) este – după cum arată autorul într-o notă autobiografică reluată pe coperta a patra – o colecție de mărturisiri în care tinerii de azi cunosc emoțiile primelor întîlniri, se plimbă singuratici ținîndu-se de mînă, își șoptesc cuvinte prețioase. Iubirea îi poartă de-a valma pe cititori și personaje pe un tărîm de negrăit, acolo unde nu mai pot ajunge mizeria și urîtul, ci doar chipul diafan al vieții, lumina gingașă și gîndul curat.

Am primit fără șovăire împărtășirea din darul scriitorului brăilean (n. 1979), cunoscîndu-i deja celelalte cărți , despre unele deja pronunțîndu-mă critic , pe altele avîndu-le în vedere spre comentariile de rigoare.

Vreau să precizez, ca om al Școlii înainte de orice, faptul că narațiunile reunite în acest volum emană un optimism rarisim în textele literare „canonice“ (i. e. destinate studiului în școală), de aceea le-aș recomanda îndeosebi tinerilor, prea des obligați, prin lecturile cerute în gimnaziu și în liceu, să îngurgiteze acțiuni imorale soldate cu deznodăminte reprobabile: spolieri, asasinate, sinucideri. Nu lipsesc nici perversiunile implicite, chipurile furnizoare de „inspirație“ literară, așa cum este mai ales cazul simboliștilor studiați cu precădere în clasa a XI-a, majoritatea acestora fiind, pe deasupra, și consumatori de stupefiante!

Citeste restul articolului »

Credinţa este un dar de la Dumnezeu, iar un astfel de dar nu este tranzacţionabil. Înţeleg foarte clar de ce ora de religie a devenit o afacere profitabilă pentru susţinătorii de azi ai toleranţei, un concept pe cât de bine construit, pe atât de parşiv aplicat. Ca în celebra poveste a lui Creangă, în care Dănilă Prepeleac îşi vindea boii pentru carul care mergea singur la vale, cam în acelaşi fel şi noi suntem îndemnaţi să tranzacţionăm ora de religie. Tranzacţia este extrem de păguboasă. Cu umorul lui sănătos, povestitorul humuleştean ne arată care este finalitatea unui astfel de demers. Carul merge o vreme singur, după care se opreşte. Ce să faci cu un astfel de car? Păi, simplu: îl vinzi pe o capră obraznică. Apoi vinzi capra pe un gânsac foarte gălăgios şi, în sfârşit, pentru a scăpa de gâgâială, îl dai bucuros pentru o pungă goală.

Ce vrea să spună Creangă? Că românul este un negustor tare nepriceput şi alţii profită de naivitatea lui, îndemnându-l să fie liber. Liber de ce? De povara propriei sale credinţe, de greutatea Adevărului Care este Hristos. Căci pe ce dăm ora de religie din Şcoală? Pe nimic. Cu mult talent regizoral, românul a fost pus în situaţia de a alege, însă a alege a fost dintotdeauna problema românului sincer, nu a celui duplicitar. „Eu cu cine votez?” se întreabă cetăţeanul turmentat în piesa binecunoscută a lui Caragiale. La rândul său, Dănilă Prepeleac alege varianta păguboasă. Cum să ieşim din dilema aceasta în care suntem aruncaţi cu largul concurs al celor ce conduc această ţară? Pe cine incomodează ora de religie de au inversat raportul majoritate-minoritate? În loc să se ducă să facă cerere cei care nu vor să participe în şcoli la ora de religie şi care reprezintă un procent infim, suntem puşi pe drumuri noi, părinţii care vrem ora de religie în Şcoală şi care reprezentăm majoritatea. Cui i-a venit dintr-odată pofta de a face instrucţie cu noi?:Fiindcă, iată, suntem forţaţi de cei puţini să facem dovada voinţei noastre libere, ceea ce înseamnă că minoritarii au dobândit puterea de a pune în discuţie până şi capacitatea noastră de a discerne. Întrebarea mea este până unde se cade să fim toleranţi? Oare buna noastră cuviinţă românească nu este speculată în defavoarea noastră? Căci, nu-i aşa, noi nu suntem niciodată îndeajuns de toleranţi, noi nu suntem niciodată racordaţi la sistemul de valori al Europei! Dar cum putem să zâmbim celor care ne fură identitatea naţională? Cum putem să fim toleranţi cu cei ce ne vând pe treizeci de arginţi? Cum să jubilăm atunci când vedem că ora de religie care a lipsit atât de mult generaţiilor îndobitocite de ateism ştiinţific şi de propagandă ideologică de stat în perioada comunistă, este acum iarăşi lovită, schingiuită de versatilii propovăduitori ai corectitudinii politice?

Citeste restul articolului »

Articol apărut în Ecclesia Euxina, numărul 55 din februarie 2015.

O încercare de (re)definire a mentalului colectiv contemporan

Din mila lui Dumnezeu, apar din cînd în cînd creatori precum Sergiu Ciocârlan. Făcînd cinste obștei scriitoricești, ei ridică din demagogic și ridicol cinstea de a fi român continuînd cu hărnicie ceea ce au edificat durabil înaintașii iubitori de Dumnezeu și de Țară.

Cercetînd cu atenție și smerenie trecutul la candela ortodoxiei, prozatorul nu scrie doar pentru creștini. Oricine poate înțelege „prostia“ lui Radu – eroul micului (ca întindere) roman Fără frică. Despre curajul mărturisirii lui Hristos – ori sfîrșitul lui R[izea] – protagonistul cărții Jertfa unui preot mucenic. Miercurea Patimilor, cu aceleași modeste dimensiuni . Dacă însă curiozității intelectuale i se adaugă iubirea de aproapele și trăirea în duhul Bisericii, ambele cărți capătă pentru cititor o neobișnuit de puternică semnificație prin ancorarea din alt unghi decît cel convențional în realitățile României schimonosite ideologic din vrerea marilor puteri. Perspectiva nouă, tulburătoare, propusă de romanele lui Sergiu Ciocârlan e o cale către înțelegerea jertfei colective din Decembrie 1989.

Scriu în cele ce urmează despre aceste bijuterii ale literaturii contemporane convins, ca și Danion Vasile, că prin lucrarea Duhului Sfînt s-a rînduit românilor de a beneficia, tocmai în aceste vremuri de asalt ideologic savant concertat, de verbul cumpănit al unui apostol precum Sergiu Ciocârlan, ale cărui daruri sînt poate și un ecou al rugăciunilor sfinților închisorilor comuniste.

Citeste restul articolului »

Text preluat de pe www.fgmanu.ro

Romanul lui Sergiu Ciocârlan, Mărturisitorul de care vă temeţi (Petru Vodă, Fundaţia Justin Pârvu, 2014) este o carte de suflet care ne readuce în prim plan, sub forma unei naraţiuni adevărate a unui timp istoric recent, figura luminoasă a vrednicului de pomenire Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, cel care a întrupat simbolul Bisericii luptătoare în comunism, aşa cum a procedat şi Paul Goma, în spaţiul culturii române. Scris într-un stil expresiv, elegant şi percutant, romanul lui Sergiu Ciocârlan punctează o realitate care ţine de recursul la memoria noastră colectivă, la identitatea şi rostul firii româneşti care a trebuit să înfrunte o teroare a istoriei extrem de dură, o teroare a unui sistem ateu şi criminal, comunismul care şi-a pus amprenta asupra chipului naţiunii, încercând să-l schimonosească şi să-l aneantizeze.

Citeste restul articolului »

          A rânduit Domnul să scriu încă o carte! O carte despre Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, model de bărbăţie duhovnicească şi de rezistenţă a Bisericii în vreme de prigoană. Mă minunez de purtarea Sa de grijă, fiindcă eu însumi aveam mare nevoie de ea. Dl Costion Nicolescu îmi mărturisea, referitor la o carte publicată în aprilie, anul acesta, Literatura în lumina Ortodoxiei, că este un copil tare reuşit. Păstrând analogia, consider că Mărturisitorul de care vă temeţi este o minune de copil ce se naşte într-un moment foarte important al vieţii mele. Pentru mine este o bucurie, mai mare, cel puţin acum, decât bucuria care m-a însoţit la apariţia celorlalte cărţi. Nu am uitat de ele, ci participăm laolaltă la evenimentul minunat.
Sergiu Ciocarlan - Marturisitorul de care va temeti

          Despre ce este vorba mai exact într-o carte de aproape 500 de pagini? Părintele Gheorghe Calciu este surprins într-un decupaj ce vizează perioada martie-aprilie 1978, adică timpul în care îşi redactează cele şapte Cuvinte către tineri şi pe care le susţine în faţa elevilor seminarişti de la Seminarul Radu-Vodă din Bucureşti. Pornesc de la presupunerea că aceste Cuvinte nu vă sunt cunoscute. Ce importanţă au ele? Ce mai pot spune astăzi? Au trecut, iată, aproape patru decenii de când au răsunat aceste predici în biserica mănăstirii Radu-Vodă: la ce bun să le mai auzim şi noi astăzi? Nu trăim cumva alte vremuri? Am încercat să intru în logica unui cititor obişnuit, a unui cititor care vrea să fie lămurit cu privire la Cuvintele acestea. Merită citite? Din punct de vedere istoric, ele par anacronice. Astfel de fapte nu se mai petrec astăzi, în sensul că nu se mai dărâmă bisericile, Securitatea nu mai ameninţă din umbră, există libertate etc. De altfel, suntem tot mai mult şi mai des trimişi spre context. Este adevărat, contextul are un rol important în descifrarea sensului acestor Cuvinte, dar cu o condiţie: contextul să nu devină justificare pentru o gândire reductivă. Pentru a nu se întâmpla lucrul acesta, este nevoie de o delimitare: pe de o parte, există un plan socio-istoric, care poate fi reconstituit (contextul), iar pe de altă parte, este momentul uluitor de curaj şi atitudine care a marcat întreaga istorie ulterioară, iar consecinţele acestui act ajung până la noi şi trec dincolo.

Citeste restul articolului »

Text preluat de pe http://mihai-floarea.blogcreativ.ro/Primul-blog-b1/Romania-furata-Raportul-comisarului-european-Samuel-Scheib-a-roman1-b1-p29.htm

        Pe canavaua unei iubiri tinerești, Sergiu Ciocârlan (n. 1979, Brăila) brodează portrete (Cosette Minescu, Iancu Mercheșanu, Geta, părintele P.), narațiuni, un discurs (al profesorului N.), și o conferință („Moduri de receptare a literaturii române“, ținută de un harismatic profesor universitar), o microrecenzie de carte (volumul X al Operelor lui Mihai Eminescu), microanalize politico-economice de o pertinență indiscutabilă, toate ancorate atît de limpede în actualitate, încît îndeamnă cititorul la implicare, anume pe cel tînăr la reflecție și autoanaliză, iar pe cel mai vîrtsnic, în plus, la retrospecție. Personal, lectura mi-a determinat o reevaluare a parcursului propriu în ultimele două decenii ce mi-a readus în oglinda memoriei elanurile decembriste retezate cu un cinism criminal de binecunoscuții oameni potriviți la locurile potrivite. Noutatea propusă de prozator este un așa-numit raport pus pe seama ipochimenului numit batjocoritor în titlu, „opera“ acestuia fiind, de fapt, un excelent rechizitoriu în cheie ironic-amar-constatativă.

Citeste restul articolului »

1. Premise

          Pe lângă realitatea istorică a fraudării alegerilor din 19 noiembrie 1946, fapt determinat, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, de prezenţa trupelor de ocupaţie sovietică în ţară, instaurarea regimului comunist în România a produs o serie de traume care s-au acutizat pe parcursul celor aproape cincizeci de ani de dictatură şi au influenţat istoria postdecembristă într-un mod mai puţin studiat, aproape deloc cercetat cu instrumentele specifice disciplinei. Experienţa istorică din a doua jumătate a secolului al XX-lea pune în evidenţă câteva aspecte indispensabile istoricului bine informat, atent la surse, onest şi curajos în atitudine: 1) iniţierea unui program de reeducare în masă a românilor (chiar dacă nu au fost direct vizaţi, au căzut sub incidenţa suspiciunilor, a turnătorilor şi a zvonacilor de care se înconjura partidul); 2) anul 1989 nu a însemnat câtuşi de puţin libertate, ci trecerea într-o nouă fază a reeducării, moment îndelung pregătit în toate detaliile printr-o chirurgie plastică exemplară girată ideologic; 3) societatea românească s-a trezit legatara unei atitudini obediente şi de parşivă supuşenie, ascultătoare fără discernământ şi cuminte până la a consimţi orice i se bagă pe gât, definind astfel o specie reeducată în spirit împăciuitorist; 4) generaţiile care au acum peste 50-60 de ani, cu excepţiile de rigoare, sunt traumatizate de frică şi multe dintre deciziile importante care s-au luat la nivel naţional în acest sfert de secol de după 1989 au „beneficiat” de inerţia pe care o induce frica „oferind” astfel oportunitatea ca strategiile democratice aplicate în acest moment să fie tot mai vizibil consubstanţiale cu cele de altădată; 4) frenezia/ psihoza integrării europene cu orice preţ, în sensul că trebuie accelerată indiferent că se face în defavoarea românilor – poate că pe acest segment se observă cel mai bine scenariul democratic comunist al factorului decizional din această ţară, fără implicarea populaţiei care trebuie îndobitocită de măsuri, legi şi ordonanţe de urgenţă –, indiferent că se face cu uriaşe sume de bani care gârbovesc spinarea organismului social.

Citeste restul articolului »

Aula Magna, Fac. de Drept (Bucureşti)

Marţi seară, 18 februarie 2014

 

Manifestul generaţiei noastre

 

          România nu ne poate fi furată dacă hotărâm acum să spunem NU păcatului! Suntem o generaţie care se urneşte greu, dar ACUM e timpul să ne întoarcem la Hristos cu toată puterea. Mai târziu, cine ştie cum va fi?! Am văzut multă oboseală pe chipurile voastre, dar şi speranţă. Conferinţa aceasta nu a fost o simplă conferinţă, a fost un strigăt, un urlet care să vă-nfioare într-un moment în care nimic nu pare să ne mai înfioare în nădejde şi frumos. Noi n-am pătimit nimic, dar a sosit vremea pătimirilor noastre multe şi dureroase. Să ne ridicăm, să nu mai stăm tolăniţi, să nu mai dormim! Nu vă spun cuvinte, ci vă spun durere! Punţile dintre noi s-au sfărâmat, suntem atât de risipiţi, încât nu ne cunoaştem, dar ne prefacem că ne cunoaştem din inerţia în care ne-am scufundat de ani buni.

Citeste restul articolului »

          Ştii să suferi? E o întrebare esenţială, poezia nu e doar o alergare după fluturi. Şi te întreb asta pentru că faci parte dintr-o generaţie atât de puţin dispusă la suferinţă. Cuvintele te vădesc. Vrei să creşti? Rabdă! Nu face din poezie văicăreală existenţială! Primul pas pe care te sfătuiesc să-l faci este să ieşi din cetate, este o condiţie indispensabilă, pentru că o astfel de hotărâre te desprinde de logica compromiţătoare a raţiunilor aparente şi superficiale pe care ţi-ai edificat gândul. Lasă cetatea! Vei vedea că nu e decât o fosilă a unui sine suprapus în conturul căruia te-ai mişcat atâta vreme. Chemarea ta e înaltă, bolteşte universul. Dar te avertizez: nu-i deloc simplu să părăseşti cetatea. Îţi trebuie voinţă puternică, hotărâre nezdruncinată. Cetatea pare să-ţi ofere totul, dar în esenţă te goleşte de tine însuţi, uimindu-te cu uimirile cele mai egoiste şi invadându-te efectiv, astfel încât imaginea ei se multiplică în gândul tău, formând puzderie de colonii. Unii sunt atât de înstăpâniţi de această identitate parazitară că percep poezia ca pe o reflexie a cetăţii. Distanţările lor sunt aparente, desprinderile lor sunt iluzorii, viaţa lor este un şir de false evadări, de aceea şi poezia lor nu e poezie.

Citeste restul articolului »

sfaturi-1

          Pornim pe un drum anevoios, îţi spun de pe-acum, dar să nu te temi. Întotdeauna ceea ce-i important se dobândeşte cu mult chin, cu multă renunţare, cu o dragoste nesfârşită. Porneşti cu mine pe un drum plin de râpi şi gropi adânci, curse de tot felul care te vor face pe parcurs să te îndoieşti de necesitatea şi valoarea unei astfel de investiţii (de aceea este absolută nevoie de un bun prieten cu care să te sfătuieşti, care să ştie a te povăţui), însă vom ajunge acolo unde trebuie să ajungem. Dacă mă vei asculta cu atenţie vei vedea cuvintele venind înspre tine ca nişte păsări, ca nişte aripi, vei vedea totul altfel, un zbor minunat, un joc diafan. Deocamdată privirea ta nevindecată nu primeşte lumina limpede, dar te vei vindeca şi vei fi copleşit de minunea negândită a vederii.

Citeste restul articolului »