În curs de apariție

De acelaşi autor:

Literatura în lumina Ortodoxiei, ed. a II-a, Bucureşti, Editura Coresi, 2017

„Dacă, într-adevăr, Occidentul secularizat care a hotărît să trăiască fără Dumnezeu, nu mai poate cunoaște iubirea cea mîntuitoare și mîngîierile harului, altele sînt, din fericire, condițiile spirituale la noi. În spaţiul românesc, modelul cultural nu poate fi conceput în afara Ortodoxiei, argumentul principal fiind acela că impulsul creator se naște din întîlnirea omului cu Creatorul său. Denaturarea creaţiei ia și acest aspect al întreruperii misiunii, al ieșirii din comuniune, nemaiînţelegînd nicicum că întîlnirea cu Dumnezeu este esenţa tuturor mișcărilor noastre lăuntrice. Adaug la aceste constatări ale autorului că tocmai România, această țară care, prin locuitorii ei de frunte, a cunoscut masiv în ultima parte a secolului al XX-lea răstignirea prin experimentul comunist, se vede acum milostivită de Dumnezeu prin apariția unor creatori creștini de anvergură, solid formați și bine intenționați, spre a se putea reînnoda tradiția viabilă, proprie acestui pămînt străvechi. Fără veritabile repere – intelectuali patrioți și făptuitori jertfelnici –, nimic trainic nu se poate edifica. De aceea, cu scriitori ca Sergiu Ciocârlan care, prin demersul acesta al său, luminat de Ortodoxie, în răspăr cu ceea ce ar vrea Europa de la noi, ne îndeamnă să revenim în Biserică, am speranțe că se vor trezi curînd conștiințele conaționalilor noștri, iar cuvintele datate 14 august 1882 ale lui Mihai Eminescu își vor afla împlinirea într-o Biserică plină de oameni, toţi avînd frica lui Dumnezeu, toţi sperînd de la El mîntuire și îndreptîndu-și vieţile după învăţăturile Lui.” (Mihai Floarea)

Şcoala, centru liturgic. Terapeutica întâlnirii, 2018

A înţelege Şcoala înseamnă a o trăi zilnic ca pe propria viaţă. Tragedia constă în faptul că Şcoala nu devine propria noastră viaţă. De fapt, noi nici nu ştim cum să o facem să fie astfel. Ne încurcăm mai mereu în delimitări. Intuim unde nu este Şcoală şi unde nici nu poate fi, dar nu trecem de stadiul lamentărilor, fiindcă nu ştim cum să construim. Ne gândim, cel mai adesea, la un sistem, dar nu la Şcoală. Ne preocupă a ridica la propriu o clădire, dar nu de aşa ceva este nevoie. Cartea aceasta vorbeşte desluşit despre posibilitatea ca Şcoala să se întemeieze pe cuvântul lui Dumnezeu, cel ce uneşte şi vindecă. Pentru aceasta este nevoie de o trudă zilnică, de sfat neîncetat în taina inimii şi de grija cea bună care face să nu se piardă aceste faceri ale duhului nostru cu care îi putem însoţi pe copii chiar în gândul şi în inima lor.

Jocul morţii. O fabuloasă călătorie către Isichion, cetatea regăsirii, 2018

Romanul este povestea unui tânăr artist care, sub îndrumarea maestrului său, descoperă teritorii nesfârşite ale gândului. El îşi începe gândul, dar lumea e sufocantă, desenele şi picturile exprimă doar plictiseala şi neputinţa artistului şi omului. Maestrul octogenar îi dezvăluie o cale cu totul surprinzătoare care transformă gândul lui plictisit şi neputincios într-o aventură cât viaţa însăşi.

Sfinţii cărturari (Neagoe Basarab, Varlaam, Dosoftei, Antim) şi cuvintele vii ale literaturii române, 2018

Literatura română are începuturi mult deosebite de începuturile altor literaturi considerate mult mai vechi şi mult mai importante, iar această deosebire constă în aceea că noi am învăţat să gândim, să povestim, să stihuim, să ţinem discursuri, de la Sfinţii cărturari. De la „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” (1521), până la „Cazania” (1643) Sfântului Ierarh Varlaam, şi de la imaginile valoroase ale „Psaltirii în versuri” (1673) la care a trudit Sfântul Ierarh Dosoftei, până la „Didahiile” (1716) Sfântului Antim Ivireanul, conştiinţa artistică presupune împărtăşirea gândului făuritor al lui Dumnezeu. Frumosul din gândul şi cuvintele omeneşti se află în această perioadă (sec. XVI-XVIII) în strânsă legătură cu Frumosul absolut. Adâncind gândul acesta, spun că paternitatea frumosului care mişcă gândul scriitorului din epoca medievală românească nu este contestată de nimeni. Cuvântul lui Dumnezeu este Frumosul. De aici se naşte conştiinţa estetică cea mai înaltă.

Duhovnicul cosmonauţilor ruşi: experienţa cutremurătoare a originii universului, 2018

„De cinci ani nu am părăsit stepele Extremului Orient unde am învăţat să cunosc foarte bine pinul coreean, stejarul mongolic şi multe specii de plante manciuriene. La aproximativ 100 de kilometri înspre sud începe China. Adeseori mă furişez singur în afara oraşului şi mă aşez pe malul înalt al râului Amur de unde privesc curgerea impresionantă a apelor. După o vreme de contemplat schimbarea placidă a undelor, simt că mă cuprinde dezolarea. Şi, atunci, unica realitate de care mă agăţ cu disperare este Domnul pe Care-L chem să vină în inima mea şi vine cu nespusă lumină. Aşa am cunoscut eu nemurirea, aşa mă desprind eu de trecătoarea şi mincinoasa consistenţă a acestei lumi. Lucrul acesta l-am învăţat de la părintele Nil Andreevici Dolgorukîi care mi-a vorbit despre nemurire de la bun început cu pace şi încredinţare. Ascultându-l, nu am putut să nu-l cred, pentru că mărturisea cu toată fiinţa lui nemurirea.” (fragment din roman)

5 comentarii la “În curs de apariție”

  1. adriana says:

    Stimate Domn Profesor,

    Felicitări pentru curajul cu care ați scris! Că pentru talent e responsabil mai mult Altcineva.

    Nu se cade să fac așa, să intru în polemici direct, fără să fi avut vreo discuție prealabilă… Am văzut că pregătiți un eseu despre „nevoia de a avea o educație cu chip blând”. Eu sunt considerată o persoană blândă. Dar cum se împacă fermitatea cu blândețea? În fine, acuz blândețea care e soră cu nepăsarea și indulgența, care se poate face părtașă greșelii.Of, sper să nu scrieți ceva care să mă întristeze. Eu, așa, de la mare distanță, vă apreciez foarte mult, dar chiar nu vreau să mă întristați și Dumneavoastră. Nu cumva chipul prea blând în educație a dus la nenorocirea de acum? Da, din punctul meu e o nenorocire și spun asta cu durere și lacrimi în suflet, nu cu ură.
    Prea mult zahăr…
    Diabet.

    Cu deosebit respect,
    și cu strângere de inimă,

    o cititoare

    • Sergiu says:

      Stimată Doamnă,

      Vă mulțumesc pentru cuvintele scrise şi pentru că puneți suflet intr-o problemă în care cei mai mulți nu investesc – cea a Educaţiei. Propriu celor care nu vorbesc pentru a vorbi pe aceasta tema este sa spună cu durere nevoile, inadecvările, neputinţele care adesea se adună intr-un vaier al disperarii. Nu poti exprima disperarea cu glas prefacut. Asta cred. Unii incearca sa ne faca a crede ca nu e vorba de un invăţământ îmbolnăvit sau, mai degrabă, de un organism slăbit şi îmbolnăvit al învăţământului românesc. Dar cum putem trăi, mă întreb, o stare patologică fara sa ne alarmăm? Cartea aceasta este un avertisment şi, în acelasi timp, o încercare de a nu spune după ureche sau de a -mi da cu părerea. Mi-aş dori să o citiţi şi apoi să-mi spuneți ce gândiți. Eu însumi aştept de aproape 4 luni să apară această carte despre care îmi place să cred că nu vă va dezamăgi.

      Având tot timpul în inimă nădejdea că Domnul nu va lăsa aceste generaţii de copii fără orientare,
      Sergiu Ciocârlan

  2. Corina says:

    Stimate Domnule Profesor

    In sfirsit, am pus mina pe cartea pe care o asteptam cu nerabdare, “Clonele invatamintului romanesc”. Multe dintre observatiile dumneavoastra sint juste: neputinta copiilor de a invata, organizarea functionareasca a sistemului de invatamint, demisia parintilor din educatia copiilor. Si, cum bine ati aratat, toate au aceeasi cauza, alungarea lui Hristos-Dumnezeu din viata sau reaua asezare duhovniceasca.
    Situatia din scoli si licee se perpetueaza si in universitate. Eu predau intr-o universitate mica, provinciala. Mi-am dat seama cu amaraciune ca, in ciuda justetii unor observatii, urmati aceeasi tendinta generala (main-stream) de denigrare a universitatilor mici in favoarea centrelor universitare cu traditie, al caror renume se perpetueaza azi cam fara acoperire. Se ignora cu buna-stiinta ca aceste universitati mici, provinciale, s-au ridicat pe umerii absolventilor scoliti in marile universitati si care au implementat si urmat niste modele dupa care ei insisi s-au format. Acesta ar fi singurul repros pe care vi-l adresez.
    Azi le-am recomandat cartea studentilor mei, mai cu seama celor care isi doresc sa devina profesori.
    M-au amuzat unele comentarii din subsol, am luat nota de altele si am cautat trimiterile. Insa cel mai mult si mai mult m-a amuzat “falcita”! Slava Domnului ca m-a ferit pina acum de ea. O sa ma rog sa ma izbaveasca de asemenea calamitate cite zile oi mai avea! Stiti, eram cumva suparata, devenisem tinta ironiilor colegilor, pentru ca an de an invataceii imi apreciau zimbetul si nu-mi ridicau in slavi calitatea actului didactic. Daca va fi fost… In fine, mi s-a confirmat negru pe alb cit de important este sa-ti desclestezi falcile si sa le zimbesti, sa rizi cu ei, desi atitudinea asta nu cadreaza cu scortosenia academica.
    Va doresc toate cele bune si cit mai multe carti de folos!

  3. Sergiu says:

    Stimată Doamna Profesor,

    Am citit cu multa bucurie rândurile pe care mi le-aţi scris si vă mulțumesc pentru tonul cald, pentru dispoziţia cu care v-ați aplecat asupra acestei lecturi. De asemenea, ma bucur sa stiu ca am scris o carte care rezoneaza cu viziunea dv. asupra invatamantului. De altminteri, sunt oameni in România (si nu numai) care se preocupă cu adevărat de Scoală, le pasă de valorile pe care le transmite si chiar sunt in stare sa se sacrifice pentru acestea. Vă spun asta deoarece traiesc cartea ca pe o intalnire cu toti acesti oameni – iar dv. sunteti printre ei – care m-au sunat, mi-au scris si m-au uimit cu dragostea lor pentru copii. Aceasta carte a apărut pentru ca oamenii care poarta in inima o iubire (aproape neinteleasa astazi) pentru copii mai mici sau mai mari, sa se întâlnească în ea, să-şi exprime punctul de vedere, sa se cunoască si sa descopere ca nu sunt singuri pe acest drum. Felicitari lui Dumnezeu pentru că ne-a dat
    motiv de minunată întâlnire!

Comenteaza