Sfaturi pentru poetul râvnitor (I)

la December 28, 2013 in Sergiu

sfaturi-1

          Pornim pe un drum anevoios, îţi spun de pe-acum, dar să nu te temi. Întotdeauna ceea ce-i important se dobândeşte cu mult chin, cu multă renunţare, cu o dragoste nesfârşită. Porneşti cu mine pe un drum plin de râpi şi gropi adânci, curse de tot felul care te vor face pe parcurs să te îndoieşti de necesitatea şi valoarea unei astfel de investiţii (de aceea este absolută nevoie de un bun prieten cu care să te sfătuieşti, care să ştie a te povăţui), însă vom ajunge acolo unde trebuie să ajungem. Dacă mă vei asculta cu atenţie vei vedea cuvintele venind înspre tine ca nişte păsări, ca nişte aripi, vei vedea totul altfel, un zbor minunat, un joc diafan. Deocamdată privirea ta nevindecată nu primeşte lumina limpede, dar te vei vindeca şi vei fi copleşit de minunea negândită a vederii.

          Adevărata poezie este fiinţa ta. Mulţi se înşeală considerând că fiinţa este drumul, adesea un drum greşit din cauza gândului străin pe care-l primesc fără să cunoască pustietatea lui. Unii nu reuşesc să părăsească cetatea, iar alţii, deşi o părăsesc, totuşi sunt purtaţi de nostalgii otrăvitoare. Aici nu este sinceritate. Poezia este întâlnire, iar cine nu pleacă să întâlnească poezia acela nu se cunoaşte pe sine, în sine aflându-se fiinţa poeziei care este pace. Poezia se scrie fără cuvinte sau cu un fel de cuvinte care nu se aud astăzi de la catedră pentru că silabisirea cuvintelor nu înseamnă poezie. Poezia ori e, ori nu e, iar nepriceperea celor care se erijează în învăţători umple lumea de false marcaje, încât te trezeşti una-două într-o fundătură care, de cele mai multe ori, e fatală. În jurul nostru pământul e pârjolit şi fântânile sunt otrăvite. Sunt mulţi însetaţi ca şi tine, însă foarte puţini, din ce în ce mai puţini mai află apa vie. Nu înţelegi acum, însă toate înclinările tale sunt împotriva poeziei, de aceea nu trebuie să ai încredere în ele, ci să le dai la o parte ca să poţi ajunge la ceea ce eşti tu cu adevărat: cuvânt din Cuvânt. Acum vezi că nu poţi primi cuvinte care îţi închid intrarea spre interiorul fiinţei tale, altfel te-ai asemăna celorlalţi poeţi care amestecă totul până la nerecunoaştere. Fii iscusit şi fereşte-te de rimele la care te îndeamnă unii şi alţii. Tu ai o melodie a inimii pe care nu trebuie s-o risipeşti în cuvinte nepotrivite. Dacă nu sunt cuvinte pentru melodia ta, aşteaptă! Nu e încă vremea cuvintelor!

          Poezia este o singurătate pe care numai unii, foarte puţini, şi-o pot permite. O singurătate plină de adevăr. Aşa sunt minunatele întâlniri: tainice. Nu poţi veni cu gloata zgomotoasă de cuvinte după tine, altfel iese bătaie de joc. În vremurile acestea din urmă, poeţii sunt rari, iar cei ce nu au poezie îi scuipă pe cei plini de har. Aşa se primeşte chemarea: prin Hristos, ca revărsare de pace peste inima ta oprită de la bătăia dezorientată şi necunoscătoare a lumii. Poezia te îndeamnă să scrii pe dinăuntru şi aşa să faci fără teama că nu are cine să citească. De altfel, inima adevăratului poet în care sălăşluieşte iubirea veşnică nu condiţionează în niciun fel. Ea este fericită scriind poezia curată a fiinţei unite cu dumnezeirea, iar Hristos Domnul poartă melodia fiecărei litere, îmbrăţişează cuvintele şi te ascultă neîncetat. Ar fi fără sens să te gândeşti chiar şi la întreaga poezie care s-a scris pe lutul zidurilor cetăţii, acolo unde se înverşunează mulţi să stihuiască. Neaflându-se pe ei, scriu o poezie oarbă, mutilată de vederea minunată a fiinţei.

          Poezia este iubirea veşnică ce împlineşte cuvântul şi cuvântul împlinit nu aşteaptă nimic de la oameni, fiindcă el este din Dumnezeu şi doar străbate inimile uimindu-le. Fereşte-te de cuvântul nerăbdător care aşteaptă de la oameni ceva! Acolo, în acel cuvânt, nu este poezie, ci numai întristare nevindecată.

          Caută să dobândeşti viaţă în inima ta şi poezia se va scrie neîncetat ca o confirmare a fiecărui pas pe care îl faci înspre ceea ce eşti cu adevărat: lumină din Lumină. Vei vedea că nu mai poţi să trăieşti fără să scrii cu inima ta pe inimile celorlalţi bucurând pe Domnul prin cuvinte prin care Lui I te încredinţezi, în încredinţare odihnind versul cel adevărat, măsura lui. Atât deocamdată. Acum ai nevoie de timp pentru a-ţi cuprinde gândul într-un mod distinct de ceea ce eşti în timpul obişnuit, obişnuinţa mutilând, creând specia mutantă a omului care nu mai are de ce să fie surprins. Dar poezia tocmai asta este, o surpriză a întâlnirii cu tine însuţi (cât de mult suferă imaginaţia noastră de nu poate descoperi şi îmbrăţişa sinele cel adevărat!) într-un fel pe care nu ţi l-ai imaginat vreodată. Dacă nu ţi-aş fi spus toate acestea aş fi simţit o durere plină de moarte. Dar pentru că te iubesc, din dragoste în Hristos, îţi dăruiesc cuvinte de Înviere. Bucură-te!

Comenteaza